Persoane interesate

marți, 20 aprilie 2010

Coliva

 Din păcate am fost nevoită să fac şi colivă!


Ingrediente: 4 kg arpacaş din grâu (eu am cumpărat de Boromir), 2 kg zahăr măcinat, 2 kg nucă măcinată, 1 kg stafide, 4-8 linguri cacao, 2 esenţe şi jumătate de rom, 2 esenţe şi jumătate de lămâie sau coaja rasă de lămâie, 4 linguriţe cu sare.
Decor: 250 g nucă de cocos, bomboane pentru decor după preferinţă, cacao, celofan, panglică neagră, lumânare, pahare de unică folosinţă
Mod de preparare:
Dacă aveţi oală de 20 l puteţi fierbe arpacaşul în acelaşi timp,dar dacă nu puteţi fierbe doar câte un kg de arpacaş într-o oală de 5 l.
1.Se spală arpacaşul din mai multe ape, până când apa e limpede (unele reţete spun din 9 ape, dar uneori e nevoie de mai mult)
2. Se pune arpacaşul în apă caldă la fiert cu o linguriţă de sare (oala de 5 l se umple cu apă caldă). Din momentul în care începe să fiarbă se lasă la fiert încă 45 minute.


3. Se strecoară arpacaşul.
4. Se clăteşte din trei ape şi se lasă să se scurgă foarte bine în strecurătoare (eu am clătit cu apă aproape rece).
5. Se pune la scurs pe un prosop de bucătărie.  Se lasă la răcit.


6. Se macină jumătate din cantitatea de arpacaş prin maşina de tocat carne.
7. Se frământă arpacaşul cu zahărul şi esenţa de rom şi lămâie, cacaoa.


8. Se adaugă nuca, stafidele şi se frământă foarte bine.
 9. Se pune în farfurii şi pahare.
10. Se ornează.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu